HERPES ZOSTER ( Zona Zoster )

Definitie

Dermită acută infecţioasă determinată de reactivare unei infecţii vechi, persistente cu virusul varicelo-zosterian caracterizată printr-o evoluţie autolimitantă, cu sindrom algic important şi exantem delimitat metameric, transformare ciclică, urmat de dureri reziduale şi cicatrice definitivă. În condiţii de imunodepresie exantemul se poate generaliza.


Patogenie

Reactivarea infecţiei persistente este semn de întrerupere a echilibrului dintre gazdă şi virusul aflat în celulele nervoase ganglionare de pe rădăcinile posterioare senzitive ale nervilor spinali sau cerebrali. Echilibrul se poate rupe în cazul unei reexpuneri masive la virus (foarte rar), dar mai ales prin scăderea rezistenţei imune a gazdei din diverse cauze:

• şocuri psihoemoţionale, depresii majore
• boli debilizante intercurente
• boli cronice debilizante sau consumptive de la neoplazii la SIDA

Cu cât imunodepresia este mai avansată, cu atât sporeşte riscul de evoluţie severă sau extinsă către generalizarea variceliformă (herpes zoster varicelosum).

Epidemiologie

Boala este contagioasă, virusul fiind prezent în lichidul vezicular, durata contagiozităţii este mult mai scurtă faţă de cea de la varicelă.

Tablou clinic

Debutul: sindrom algic, manifest (parestezii, senzaţie de arsură la nivelul nervului afectat sau proiectate pe tegumentul de distribuţie al acestuia). Acesta poate lipsi  la copii şi tineri, precede exantemul cu 3-7 zile.

Exantemul: este circumscris în limitele dermatomului afectat, de obicei unilateral, se opreşte la linia mediană. Elementele eruptive parcurg acelaşi ciclu de transformare (maculă, papulă, veziculă, crustă, cicatrice), dar deosebit de cel varicelos prin următoarele:

• apare un singur puseu eruptiv, maximum două, iar aspectul este monomorf
• chiar în cazul generalizării secundare, dermatomul primar afectat se recunoaşte prin bogăţia mai mare a exantemului 
• elementele afectează membrana bazală existând posibilitatea ca reparaţia finală să fie fibroasă în lipsa suprainfecţiei bacteriene (cicatrice definitivă, pigmentată)
• nu este însoţit de creşterea febrei, aceasta sugerând o complicaţie

Forme clinice

Au fost descrise forme dureroase fără dermită, forme nedureroase, recidivante. La persoanele cu imunitate deprimată poate evolua necrotic, cu elemente buloase confluente ce duc la denudări persistente şi greu de vindecat. Există forme paralitice prin afectarea unor fibre nervoase motorii. Zona descrisă de Ramsey şi Hunt afectează nervul cranian 8 cu hemiplegie facială, dar pot fi afectaţi şi unii nervi spinali cu paralizii ce mimează poliomielita. Recuperările motorii sunt dificile şi incomplete.

Complicaţii

Cel mai frecvent este întâlnit sindromul algic postherpes pe o durată variabilă, uneori toată viaţa.
Suprainfecţii cu piogeni care provoacă febră şi alte manifestări septice.
Complicaţii oculare: keratită, ulceraţii corneene, uveită în localizările trigeminale oftalmice.
Complicaţii neurologice: meningite, encefalite, sindrom Guillaine-Barret şi sindromul Ramsey-Hunt.

Tratament


Cazurile necomplicate se izolează la domiciliu.
Tratamentul etiologic se efectuează cu Acyclovir, Valacyclovir, Brivudină, Sorivudină, 7-10 zile.

Leziunile herpetice corneene beneficiază de Acyclovir local, iar uveita de corticoterapie.

Sindromul algic diminuează parţial sau total sub terapie antiinflamatoare steroidiană, vitamine grup E, B, antialgice, Paracetamol, Algocalmin, Piafen, Perfalgan, etc.
Durerile reziduale pot fi controlate cu carbamazepină, amitriptilină, antialgice diverse.

VARICELA ( Varsatul de vant )

Definiţie


Boală infecţioasă, extrem de contagioasă, specific umană, produsă de virusul varicelo-zosterian, caracterizată prin exantem caracteristic, enantem şi prin imunitate durabilă după boală. Este cunoscută popular sub numele de „vărsat de vânt”.

Etiologie

Virusul varicelo-zosterian.

Epidemiologie


Boala este răspândită pe tot globul, apare sporadic sau în mici focare epidemice.

Rezervorul de virus: exclusiv uman, prin bolnavii cu varicelă sau herpes zoster. Deşi foştii bolnavi păstrează virusul în organism sub formă latentă intracelulară, ei redevin contagioşi numai dacă dezvoltă herpes zoster.

Contagiozitatea: se întinde de la ultimele 3-5 zile ale incubaţiei până la faza de cruste, în total de aproximativ 14 zile.

Transmiterea: directă, prin picături de secreţii nazo-farinigiene, indirectă, prin obiecte proaspăt contaminate de pacient. Indicele de contagiozitate este de cca. 95-100%.

Receptivitatea: este generală cu excepţia primelor 4-6 luni după naştere, când sugarii beneficiază de anticorpi materni transmişi transplacentar.

Poarta de intrare este respiratorie.

Imunitatea: durabilă, cu persistenţa virusului în celulele ganglionilor nervoşi ai fibrelor senzitive spinale şi craniene pentru o perioadă nedefinită. În condiţii de scădere a imunităţii celulare, virusul se poate reactiva prin apariţia placardului zosterian cu localizare dermatomerică.

Tablou clinic

Incubaţia este variabilă 10-18-21 zile.
Invazia durează 1-2 zile, dar de obicei lipseşte, boala debutând direct cu faza de stare (10-15% prezintă odinofagie, curbatură, febră, cefalee).

Faza de stare este marcată de apariţia exantemului caracteristic:

• este constituit din elemente eruptive, macule, papule, vezicule - crustă, cu un halou hiperemic
• apare în mai multe pusee, valuri eruptive, polimorf, fiind însoţite de ascensiune termică
• este generalizat, afectând tegumentele în totalitate faţă, pielea păroasă, palme, plante, mucoase
• elementele sunt nedureroase, dar frecvent pruriginoase

Starea generală poate fi nealterată sau poate apărea febră, disconfort, inapetenţă, curbatură, cefalee. Adolescenţii şi adulţii, în general, dezvoltă forme clinice mai severe. La persoanele cu deficit imun boala evoluează sever, letalitate ridicată (exantemul hemoragic, bulos, foarte bogat).

Enantemul este prezent la cca. 50% din pacienţi. Se exprimă prin existenţa elementelor eruptive la nivelul mucoaselor cavităţii bucale, conjunctivale sau genitale, care ulcerează rapid transformându-se în leziuni aftoase cu contur ciclic, nedureroase, gălbui. Au valoare în diagnosticul diferenţial al bolii. Nu există elemente de laborator caracteristice. Apare o leucopenie care poate devia către leucocitoză în cazul infecţiilor bacteriene.

Complicaţii


Cel mai des se produce infecţia bacteriană secundară a veziculelor, complicaţii respiratorii (crup, traheobronşite, pneumonie interstiţială, bronhopneumonii bacteriene) şi nervoase (encefalita posteruptivă severă).

Gravidele cu varicelă pot transmite virusul transplacentar cu efet teratogen (avort, varicelă congenitală, naştere prematură, letalitate neonatală mare). Evoluţia bolii este mai severă la femeia gravidă cu complicaţii respiratorii şi chiar cu deces.

Tratament

Cazurile de boală necomplicată se izolează la domiciliu, cu asigurarea igienei riguroase a lenjeriei, combaterea pruritului, antitermice şi tratament suportiv vitaminic. La imunodeprimaţi se recomandă administrarea de gama globuline specifice şi tratament antiviral (Zovirax, Valaciclovir, Brivudină). La pacienţii cu complicaţii neurologice se instituie tratament etiologic, corticoterapie pe durată scurtă, depletive, vitamine.

Profilaxie

Recent a fost introdus vaccinul cu virus viu atenuat administrat IM la vârsta de 18-24 luni, cu rezultate foarte bune. Imunitatea postvaccinală este bună (peste 98% dezvoltă anticorpi protectori). Durata imunităţii nu este încă dovedită.

RUBEOLA ( Pojarul mic )

Definţie


Boală infecţioasă şi contagioasă specific umană produsă de virusul rubeolic caracterizată printr-o evoluţie autolimitantă cu adenopatii caracteristice laterocervicale, exantem generalizat, afectare moderată a stării generale, cu imunitate durabilă după vindecare.
Benignă în cele mai multe cazuri, poate deveni foarte gravă la gravide prin efectul teratogen asupra fătului, ducând la malformaţii. Este cunoscută de populaţie sub denumirea de „pojarul mic”.

Epidemiologie


Boala este universală, indicele de contagiozitate 40% - 80%. Apare sporadic sau în mici focare în colectivităţi.
Rezervorul de infecţie este exclusiv uman prin bolnavii acuţi sau inaparenţi clinic. Nu există purtători sănătoşi de virus. Durata contagiozităţii este limitată, începe cu 3-7 zile înaintea exantemului şi încetează după 5-7 zile de la debut. Nou-născuţii cu rubeolă congenitală sunt contagioşi toată viaţa.

Calea de transmitere este aerogenă, prin contact direct prin picăturile de secreţie nazo-faringiană, sau indirect prin obiecte proaspăt contaminate.

Poarta de intrare este mucoasa respiratorie şi cea conjunctivală.

Receptivitaea este generală.

Tablou clinic

Incubaţia este variabilă între 14 şi 21 zile.

Debutul. Doar 25% din bolnavi recunosc existenţa unor mici semne premonitorii: disconfort, subfebrilitate, odinofagie, artralgii.

Faza de stare (3-5 zile) începe o dată cu apariţia exantemului caracteristic: apare într-un singur val, este generalizat, cuprinzând faţa, trunchiul şi membrele, este micromaculos, constituit din pete mărunte de dimensiunea unui bob de orez de culoare roz în număr variabil, are o durată variabilă de la 1 la 4 zile, fără pigmentaţie reziduală.

Starea generală este adesea puţin afectată, artralgiile sunt cele mai mari inconveniente în 15-20% din cazuri, afectând adeseori articulaţiile mici - impotenţă funcţională de durată. Se explică prin depunerea periarticulară a unor complexe imune.

Examenul obiectiv relevă existenţa unor adenopatii sensibile în regiunea occipitală, retroauricular, larocervical, axilar, inghinal de dimensiuni mici, mobili, care pot să apară înaintea debutului şi să dispară la câteva săptămâni după boală, primul şi ultimul semn al rubeolei, adenopatiile (semnul lui Glantzmann). Enantemul bucal: mucoasă hiperemică, uşor congestionată.

Complicaţii


Sunt posibile, dar rare: purpura tombocitopenică, anemia autoimună, encefalita posteruptivă, severă cu o rată a mortalităţii de 40%.

Rubeola la gravide

Ridică cele mai mari probleme, infecţia se transmite fătului transplacentar.

Dacă infecţia survine în primul trimestru de sarcină va determina moartea fătului sau apariţia unor malformaţii: cardiace, oculare, osoase, cerebrale, etc. Dacă survine după încheierea organogenezei, dar înainte de formarea sistemului imunitar, va avea loc o toleranţă imunologică ulterioară, virusul fiind interpretat drept SELF. Copilul va fi incapabil să dezvolte antricorpi protectori şi va fi contagios pe toată durata vieţii.


Tratament


Nu există tratament etiologic.

Forma comună necesită tratament simptomatic (antitermic, antialgic, antiinflamator nesteroidian).

Complicaţiile necesită corticoterapie.

Profilaxie

Trivaccin ROR. Durata imunităţii induse postvaccinal este de aproximativ 15-20 ani. Se recomandă vaccinarea copiilor în jurul vârstei de 1 an. Înainte de procreere, tinerele vor fi testate, cele care nu mai au titru protector vor fi revaccinate.

USTUROIUL

Contine, in cantitati insemnate, vitamine: A, B1, B2, C si substante minerale printre care: fosfor, sulf, potasiu, iod, calciu, siliciu. Principalul component activ al usturoiului este alicina, substanta cu un puternic efect antibiotic.

Este unul dintre cele mai eficiente alimente anticancerigene. S-a constatat reducerea incidentei cancerului pulmonar la cei care mananca usturoi verde, acesta inlaturand o parte din efectele negative ale fumatului. Cercetarile au demonstrat ca utilizarea regulata a usturoiului in alimentatie constituie una din cele mai eficiente metode de profilaxie si tratament a arterosclerozei.

De asemenea, usturoiul previne formarea cheagurilor si a trombozei arteriale.

Usturoiul verde creste pofta de mancare, reduce tensiunea arteriala, previne virozele respiratorii si gripa.

CEAPA VERDE

Contine vitamina C, potasiu, alicina, cuercitina – antioxidanti puternici cu rol in combaterea stresului oxidativ.

Poate preveni bolile cardiovasculare si poate reduce riscul de cancer ovarian si de san.

Cura cu ceapa verde, sub forma de salata, are efect diuretic si depurativ si este considerata un antialergic natural foarte valoros.
Ceapa este unul dintre cele mai puternice si mai la indemana hipoglicemiante, fiind recomandata persoanelor care sufera de diabet.
In bolile renale cronice, se recomanda consumul de ceapa verde, zilnic, dimineata si seara.

Cura indelungata cu ceapa verde are rezultate favorabile in sterilitate si impotenta hormonala.

SPANACUL

Contine potasiu, acid folic, calciu, fier, vitamina C, vitamina E, vitamina K si fibre alimentare. Regleaza digestia si previne constipatia.

Alte proprietati:

• stimuleaza activitatea inimii;
• previne infectia gingiilor;
• stimuleaza cresterea, fiind recomandat in special copiilor si tinerilor aflati la pubertate;
• datorita continutului de acid folic, se recomanda femeilor insarcinate;
• cura cu suc de spanac reechilibreaza si fortifica organismul;
• este eficient impotriva anemiei, depresiei nervoase si oboselii.

Prin fierbere, spanacul pierde majoritatea principiilor sale active. Daca doresti sa-i pastrezi toate proprietatile, trebuie sa-l consumi crud si proaspat. Sucul de spanac se poate combina in parti egale cu cel de morcov, de creson sau de telina. Ca si celelalte legume cu frunze verzi, spanacul este sarac in calorii.

RUJEOLA ( POJARUL )

Definiţie


Este o boală acută foarte contagioasă, specific umană, produsă de virusul rujeolic, caracterizată printr-o evoluţie autolimitată cu febră, exantem şi enantem caracteristice, complicaţii frecvente severe şi imunitate durabilă după boală. Este cunoscută de populaţie sub numele de „pojar”.

Etiologie: mixovirus, ARN cu un singur tip antigenic.

Epidemiologie

Boala este răspândită pe tot globul.

Sursa de infecţie: exclusiv umană prin bolnavii acuţi cu diverse forme de boală. Perioada de contagiozitate a acestora se întinde de la ultimele două zile de incubaţie până în convalescenţă.

Calea de transmitere: este aerogenă prin contact direct şi mai rar indirect, virusul putând fi transportat la distanţă prin obiecte, lenjerie, curenţi de aer. Rezistenţa în mediu a virusului este mică.

Receptivitatea este generală, cu excepţia nou-născuţilor care dobândesc anticorpi materni, tip de 4-6 luni.

Indicele de contagiozitate este foarte mare de cca. 100%.

După introducerea pe scară largă a vaccinării, morbiditatea a scăzut semnificativ.

Patogenie

Virusul pătrunde pe cale respiratorie, se multiplică la nivelul tractului respirator, de unde difuzează după o perioadă de viremie în tot organismul.
 
Tablou clinic
 
Incubaţie cu durată aproape fixă: 10 zile.


Invazie: 3-4 zile, debut brusc cu febră 38-39ºC, alterarea importantă a stării generale, astenie, inapetenţă, cefalee, vărsături, diaree, catar ocular, nazal, respirator (conjunctivită seroasă, rinoree apoasă, faringo-laringo traheită, bronşită). La examenul obiectiv faciesul are un aspect caracteristic: „facies plâns” iar la examinarea cavităţii orale se constată enantemul caracteristic:

• semnul Koplick, puncte albe, mici, sidefii, pe mucoasa jugală, roşie în dreptul molarilor superiori, inferiori
• hiperemia intensă a mucoasei bucale, mai ales palatală, cu prezenţa unui picheteu hemoragic.

Perioada de stare începe odată cu apariţia exantemului caracteristic ce este constituit din maculopapule hiperemice, uşor reliefate, cu contur neregulat, catifelate la atingere, uşor pruriginoase; primele elemente apar la nivelul extremităţii cefalice, retroauricular, care se extind treptat cuprinzând trunchiul şi membrele inferioare (în zilele următoare).

După generalizare intensitatea culorii scade în aceeaşi ordine. O caracteristică importantă a elementelor eruptive este confluarea formând plaje întinse cu foarte puţine zone de tegument sănătos între ele. Post exantem: 6-7 zile tegumentul prezintă zone pigmentate.

În faza de stare se menţine febra în platou, starea de curbatură, inapetenţa, catarul traheo-bronşic, iar în zona semnul Koplick rămân mici ulceraţii cu aspect opac (rest de Koplick).

Perioada de convalescenţă este caracterizată de scăderea febrei şi de aspectul cafeniu al elementelor eruptive, deprimarea semnificativă a capacităţii de apărare care predispune la reactivarea unor infecţii stabilizate (TBC), suprainfecţii.

Forme clinice


Persoanele vaccinate incomplet pot dezvolta boala tipică după un interval de 18-20 ani de la prima administrare, din cauza epuizării protecţiei induse.
 Pacienţii imunodeprimaţi pot dezvolta forme severe de boală cu complicaţii ameninţătoare de viaţă.
Persoanele care au primit gamaglobulină umană, după un interval mai mare de 72h de la contactul infectant fac o formă clinică atenuată „rujeola mitigată”.

Complicaţii

Complicaţiile sunt frecvente (20-50%)  peste 90% din decese sunt datorate complicaţiilor care pot fi provocate de virusul rujeolic ca atare sau prin suprainfecţii bacteriene.

Tratament


Nu există tratament etiologic. Singurele măsuri sunt cele patogenetice şi suportive.
Spitalizarea este indicată în cazul complicaţiilor.

Profilaxie


În jurul vârstei de 12 luni se recomandă vaccinarea antirujeolică cu vaccin cu virus viu atenuat, intramuscular, cu un rapel în jurul vârstei de 7 ani.

Recent a intrat în programul naţional de vaccinări trivaccinul ROR.

ERIZIPELUL

Este o infectie streptococica, o formă clinică de piodermită caracterizată prin tendinaţa extensivă în suprafaţă, placardul fiind delimitat tranşat de pielea sănătoasă din jur, de multe ori printr-un burelet caracteristic.


Durerea este întotdeauna prezentă în zona în care urmează să apară placardul precedată de frisoane, febră înaltă, stare generală infleunţată. Nu lasă imunitate.

În timp recidivele adaugă progresiv tot mai multe tromboze microvasculare, ducând la tulburări trofice majore (edeme cronice, elefantiazis).
 
Erizipelul recidivant poate fi declanşat şi de alţi germeni (stafilococi, pneumococi, bacili gram-negativi).


Forme clinice

• erizipel pustulos, bulos
• flegmonos
• şerpiginos
• erizipel hemoragic
• erizipel necrotic, o formă mai rară, severă, care evoluează spre necroză.

Localizare: cele mai frecvente localizări sunt membrele inferioare, superioare, faţă (aspect de „fluture”), scalp, periombilical la nou născuţi.

Complicaţii:

• locale: necroze, gangrene, abcese, flegmoane, flebite, suprainfecţii, edemul cronic
• generale: septicemie, limfangite, adenite, pleurezii, RAA ( reumatism articular acut )

Diagnostic

Diagnosticul pozitiv se bazeată pe debutul brusc cu frison şi febră înaltă urmată de apariţia unui placard unic de dermită, cu „burelet” şi cu extensie rapidă în suprafaţă.

Tratament

• izolare şi repaus
• tratament etiologic: Penicilina G, Eritromicina, Azitromicină, Claritromicina, Amoxicilină+Acid Clavulanic, Cefalosporine de generaţie III (la cei alergici la Penicilină, cu forme severe).
• Însă Penicilina constituie tratamentul de elecţie al erizipelului.
• Moldaminizarea pacinetului: 4-6 săptămâni.
• tratament patogenetic: antiinflamatoare nesteroidiene în formele uşoare, corticoterapie în cazurile severe 
•  tratament simptomatic: antitermic, antialgic, aplicaţii locale cu soluţii antiseptice (prisnietz cu Rivanol, acid boric, ceai de muşeţel), antiagregante (Aspenter), trofice vasculare (Detralex, Ginco forte).

SCARLATINA

Definiţie
Boală infecto-contagioasă specific umană autolimitantă, caracterizată prin febră, angină, enantem şi exantem caracteristic şi imunitate specifică pe viaţă.

Etiologie

Agentul etiologic, streptococul betahemolitic grup A, coc gram-prozitiv, aerob, aşezat caracteristic în lanţuri. Conform clasificării lui Lancefield, face parte din grupul A cu hemoliză completă (beta).

Sursa de infecţie

Este omul, fie bolnav, fie purtător sănătos de streptococi la nivel faringian (portajul este deosebit de frecvent). Pe lângă portajul faringian semnalăm şi prezenţa streptococului la nivelul tegumentelor, cu rol epidemiologic la fel de mare.


Calea de transmitere

 Este aerogenă (prin picături de secreţie nazofaringiană), prin contact direct şi mai rar indirect (prin obiecte proaspăt contaminate de bolnav).

Poarta de intrare

Este faringiană.

Receptivitatea

 Incepe după primele 6-12 luni de la naştere, cu un maximum în prima copilărie.


Contagiozitatea pacientului

Se întinde între o zi înaintea debutului şi 1-2 zile după începerea tratamentului.

Tablou clinic


Incubaţie: 3-5 zile.

Invazie: 1-2 zile; debutează brusc cu febră 38-40°C, frisoane, odinofagie, curbatură moderată şi cefalee, afectare digestivă (greaţă, vomă, inapetenţă) şi stare de curbatură, iar la examenul obiectiv se depistează angina (roşie sau cu exudat purulent), adenopatii submandibulare, hepatosplenomegalie.

Faza de stare: începe odată cu apariţia exantemului şi completarea enantemului (prin ciclul lingual).

Exantemul: apare într-un puseu, este caracteristic, micropapulos (dimensiuni cât un vârf sau gămălie de ac) aspru la atingere, nepruriginos (aspect clasic de „piele de rac fiert”). Nu apare niciodată pe faţă. Este prezent la nivelul trunchiului, gâtului, membrele superioare, regiunile axilare, treimea superioară a coapselor. În absenţa unui tratament antibiotic, exantemul se remite şi lasă loc unei descuamări. Descuamarea este fină pe trunchi şi uneori pe faţă, dar poate forma lambouri compacte pe palme şi plante.

Enantemul este prezent chiar de la debut (prin angină), dar se completează în faza de stare prin modificări la nivelul limbii, descrise ca ciclu lingual. În prima zi a fazei de stare limba este acoperită integral de un depozit sabural, alb, aderent (limbă de „porţelan”) după 24h începe un proces lent de descuamare iniţial pe margini şi vârf (faza de „V” lingual) de unde progresează către baza limbii, iar în jurul zile a cincea întreaga suprafaţă apare denudată, de un roşu intens, iar papilele gustative sunt proeminente – aspect ce a sugerat denumirea de „limbă zmeurie”. 

Diagnosticul


Se sprijină pe date epidemiologice, clinice şi de laborator.

Epidemiologic, este sugestiv contactul cu orice formă de boală streptococică, frecventarea de către copil a unei colectivităţi.

Clinic au semnificaţie următoarele aspecte:

•  evoluţia ciclică
•  triada: febră, angină şi vărsături ( angina = durere in gat, asa va relata copilul )
•  în faza de stare: febra, exantemul şi enantemul caracteristic
•  în convalescenţă: limba lăcuită, descuamarea limbii

Tratament


În orice formă de boală scarlatina se spitalizează obligatoriu. Tratamentul începe prin măsuri etiologice. Se va administra Penicilina G în dozele uzuale 50.000 – 100.000 U/kg corp/zi, 10 zile pentru a asigura sterilizarea focarelor de infecţie.
 Se obişnuieşte înlocuirea cu Penicilina V în ultimele zile, şi cu Moldamim în ziua 7-a sau a 10-a, repetându-se 1 injectie/săptămână, încă 2-3 săptămâni.

Persoanele sensibilizate la Penicilină vor primi Eritromicină, cefalosporine de generaţie I, II, în dozele recomandate, macrolide de generaţie nouă (Azitromicina, Claritromicina).

În funcţie de gravitate se vor adăuga şi alte măsuri terapeutice:

• repaus la pat
•  dietă de cruţare în perioada de intoleraţă gastrică, aport lichidian, caloric, electrolitic, alimente bogate în vitamine şi săruri minerale
•  terapie antiinflamatoare locală (calmante decongestionante ale mucoasei bucofaringiene, antitermice)

Formele severe vor fi tratate intensiv cu doze ridicate de antibiotic, gamaglobuluine standard şi terapie antiinflamatorie steroidiană, inclusiv asigurarea funcţiilor vitale şi a echilibrelor hidroelectrolitic, azotat, acidobazic.

Profilaxie

După scoaterea bolnavului din focar se face dezinfecţie şi se supraveghează contacţii pe toată perioada maximă a incubaţiei probabile. În colectivităţi se impune cercetarea stării de portaj. Purtătorii vor fi sterilizaţi cu Penicilină sau cu Eritromicină.

Papadia

Contine substante care ii dau un gust usor amarui si stimuleaza detoxifierea ficatului.

Este foarte bogata in fibre vegetale si impiedica activ asimilarea nedorita a zaharului.

Sub forma de macerat, pentru care se folosesc atat frunzele, cat si radacinile, previne anorexia si constipatia, iar sub forma de decoct se foloseste pentru tratarea cataractei.

Remediu pentru parul gras: se toaca marunt frunzele verzi de papadie si se aplica pe parul uscat. Se pastreaza cu ajutorul unei bonete si se lasa toata noaptea. Dimineata, se spala parul cu sampon.

In gastronomie, se foloseste, de regula, in salate.

Papadia se recomanda ca medicament in toate bolile in care exista un dezechilibru glandular. Datorita acestor calitati, ea se foloseste in unele boli ale ficatului, deoarece mareste secretia biliara, normalizeaza circulatia sangelui, mareste pofta de mancare in perioadele convalescenta, etc. Avand si o actiune diuretica, sporeste eliminarea toxinelor din corp. In felul acesta ea ajuta in mod indirect la tratarea unor eczeme si a altor boli de piele, a gutei, a reumatismului, a arterosclerozei, varicelor,etc. Totodata, ceaiul de papadie este indicat si in combaterea obezitatii.
 
Ca valoare nutritiva, ea se situeaza cu mult inaintea laptucii, a spanacului, a rosiilor, etc. - avand 45 calorii la 100 g produs - fiind destul de bogata in protide (2,8%) si glucide (7,5%). Frunzele verzi mai contin vitaminele A, B2, G si D, precum si numeroase elemente minerale, fiind indicate in curele timpului de primavara.
 
Stiati ca ...
 

•  Papadia este foarte mult consumata in Japonia, Italia, Franta, India, SUA, etc., fiind cultivata ca orice planta de gradina ?!

Untisorul

Untisorul este o planta pe care o gasesti in piata, la tarani. Are funze mici ca niste banuti si este usor amaruie.

Contine potasiu si fibre alimentare care ajuta la reducerea nivelului colesterolului si regleaza tensiunea arteriala. In untisor se mai gasesc: betacaroten, vitaminele C, E si calciu.

Scade riscul de cataracta si ajuta la mentinerea sanatatii creierului. Frunzele de untisor imbunatatesc circulatia sanguina.

Frunzele sau radacinile de untisor sunt folosite pentru proprietatile lor de a imbunatati circulatia sangvina. Vitaminele si mineralele scad riscul de cataracta, iar acidul folic este important in mentinerea sanatatii creierului.

In bucatarie se intrebuinteaza sub forma de salata.


Reteta :

Ingrediente:

• doua salate
• doua legaturi de leurda
• doua gramajoare de untisor
• o lingura-doua de miere
• zeama de la o lamaie mare
• 100 de grame de nuca macinata

Mod de preparare:

1. Spala salata, untisorul si leurda, foaie cu foaie.
2.Taie-le sau rupe-le in bucati si pune-le intr-un bol.
3.Amesteca mierea cu o lingura - doua de apa calda, adauga sucul de lamaie si nuca macinata.
4.Amesteca sosul peste frunze si serveste.

Pofta buna !

Exercitiul fizic reduce GLICEMIA !

Pe langa alimentatie, efortul fizic joaca un rol fundamental in prevenirea si controlarea diabetului, in special al celui de tip II .
Exercitiile aerobe ( mersul pe jos, cu bicicleta, inotul, evitand caldura deosebita vara si frigul iarna ) sunt cele mai potrivite si trebuie practicate timp de cel putin 30 de minute zilnic.

Activitatile zilnice sustinute cresc sensibilitatea celulara la insulina, ceea ce duce la un mai bun control al glicemiei , previne aparitia complicatiilor cardiovasculare ( cardiomiopatie ischemica , hipertensiune arteriala ), scade nivelul grasimilor sanguine , ajuta la pierderea excesului ponderal , care favorizeaza hiperglicemia.
Totusi, daca nivelul glicemiei este de peste 240 mg/dl , trebuie neaparat sa-ti verifici si urina pentru a vedea daca sunt cetone in ea . Daca sunt prezente cetone in urina, efortul fizic este contraindicat ! In astfel de situatii, glicemia poate creste si mai mult, punand viata in pericol !!!

Stiati ca ...

•  in cazul persoanelor cu diabet, scaderea glicemiei cu doar 0,1%  poate reduce riscul mortalitatii prin boli cardiovasculare cu pana la 10%  ?

Vegetarienii , mai feriti de DIABET !

Un studiu recent efectuat de dr. Neal D. Bernard, cercetator la Universitatea George Washington, releva ca o dieta vegetariana  poate reduce riscurile dezvoltarii diabetului zaharat.

Experimentul , inceput in 2003 si incheiat in 2006 , a inclus 99 de persoane, dintre care 49 au inceput o dieta vegetariana , iar 50 au continuat sa aiba un regim alimentar conventional destinat bolnavilor de diabet zaharat , bazat pe un consum limitat de carbohidrati si pe contabilizarea caloriilor .

S-a observat inca de la inceput ca subiectii vegetarieni aveau un nivel al glicemiei semnificativ mai scazut decat ceilalti. Potrivit mai multor specialisti, rezultatele sunt cat se poate de normale in conditiile in care alimentatia vegetariana este cea mai adecvata speciei umane. Aceasta deoarece raportul coloana vertebrala/lungimea intestinelor este de 1/12 , asemanator erbivorelor. La carnivore, procentul este de 1/3 si, din acest motiv, digestia este mult mai scurta.

Aftele bucale

Inofensive , dar foarte enervante. Senzatiile de durere si arsura pe care le provoaca te fac sa-ti piara pofta de mancare !


De la un mic punct dureros, evolueaza la leziuni de 1-2 mm, acoperite cu un strat albicios-galbui , pe un fond de culoare rosie.
Aftele sau stomatita aftoasa reprezinta cele mai frecvente ulceratii ale mucoasei bucale.
 Afecteaza buzele, limba, cerul gurii, gingiile sau suprafata interioara a obrajilor. De obicei, apar izolat, insa e posibil sa se formeze si doua-trei afte pe o suprafata restransa.
 Leziunile dispar fara tratament in 10-12 zile , iar perioada critica - dureroasa - tine, de regula, 5 zile.
Aftele nu sunt contagioase si nici nu au la baza o infectie. Partea proasta este ca adesea pot recidiva, mai ales in perioadele de stres. Uneori , de la nivelul cavitatii bucale aftele se pot extinde pe faringe, laringe, esofag. Pot fi izolate sau pot face parte dintr-o boala generala numita aftoza.

Cauzele :

• orice lezare a mucoasei ( fie un periaj dentar agresiv, un aparat dentar care nu este bine fixat )
• alimente dure sau fierbinti
• un dinte sau o masea fracturata
• o interventie dentara
• o alergie alimentara
• condimente , otet , fructe uscate
• glutenul , rosiile si alimentele acide
• lipsa fierului sau a unor vitamine ( B1, B2, B6, B12 )
• prezenta unor infectii virale ( viroze, herpes, HIV, boala celiaca )
• modificari hormonale in perioada menstruatiei sau a unei sarcini
• stresul
• oboseala ( slabeste sistemul imunitar )

Uneori se pot forma si in asociere cu afte genitale, afectiuni cutanate, oculare, digestive sau respiratorii.

Cum previi si cum tratezi ?

In perioada in care ti-au aparut afte, e bine sa eviti laptele si produsele lactate, alimentele acide, sarate, condimentele, citricele , fumatul.
Alege alimente usor de mestecat, care nu pot irita mucoasa bucala. Apoi, fii mai atent  la modul in care te ocupi de igiena orala. Foloseste o periuta de dinti moale, ai grija sa nu-ti ranesti gingiile cu ata dentara si evita periajul in zona in care au aparut deja ulceratiile.

Ca tratament, poti sa folosesti un remediu local, care sa elimine din disconfort. Clateste-ti gura cu o solutie calduta preparata cu bicarbonat de sodiu dizolvat in apa sau aplica un cub de gheata pe zona iritata.
Altfel, in cazul in care durerea provocata de leziuni este dificil de suportat, consulta-te cu medicul tau stomatolog.
Intensitatea durerii poate fi redusa prin aplicarea unor badijonari locale cu glicerina boraxata , solutii cu hidrocortizon acetat sau folosirea unor unguente analgezice . In unele cazuri se pot prescrie tratamente cu antibiotice, tratament cu vitamine si steroizi. Terapia generala este indicata doar in aftoze extinse, nu in cazul aftelor izolate, ocazionale.

Stiati ca ...

• aftele bucale afecteaza o persoana din 5, in special intre 10 si 40 de ani?
• apar tot mai rar pe masura ce se inainteaza in varsta?

Leurda - Usturoiul salbatic ( usturoiul ursului )

Se spune ca leurda este prima planta pe care o consuma ursul cand iese din hibernare.

 Usturoiul salbatic sau usturoiul ursului, cum mai este cunoscuta, are aceleasi proprietati ca si usturoiul: stimuleaza detoxifierea, are efect hipocolesteroleminat, antiviral si antibacterian.


Curele cu leurda previn bolile cardiovasculare prin scaderea colesterolului.

Contine minerale: potasiu, magneziu, calciu, dar si fibre alimentare care intervin in asimilarea grasimilor.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi recomanda folosirea frunzelor de leurda atat in salate, cat si in mancaruri, la fel ca si usturoiul obisnuit. In combinatie cu untisorul si urzicile, este o mancare ce nu trebuie sa lipseasca de pe masa celor care postesc.

Datorita alicinei (substanta cu proprietati antivirale), leurda este expectoranta, tonica, antispastica si poate fi folosita pentru prevenirea virozelor respiratorii.

Sucul de leurda ajuta la stimularea sistemului imunitar si combate astenia de primavara.


( sursa : aici )

Stevia

Este un aliment vegetal cu o impresionanata reputatie de vindecator pentru organism.


Are capacitatea de a regla nivelul zaharului in sange (glicemia), de a infrana pofta de dulciuri si a tempera senzatia acuta de foame, fiind eficienta pentru cei care sufera de diabet sau hipoglicemie.

Stevia este excelenta pentru stimularea energiei mentale si fizice si poate chiar opri bacteriile care determina cariile dentare.

Mai presus de toate, stevia nu contine calorii.

Stevia poate micsora dorinta de a consuma alimente grase si poate controla apetitul. Unii oameni au descoperit ca pofta lor de mancare scade daca iau drajeuri din stevie cu 15-20 de minute inainte de masa.

Actioneaza ca un diuretic natural, ajutand organismul sa scape de fluidele in exces, scade oboseala mentala si fizica, armonizeaza digestia, regleaza presiunea sangelui si ajuta la pierderea in greutate.


( sursa : aici )

Urzicile

Sunt bogate in substante de natura glucidica: amine, steroli, ulei volatil, substante grase, acizi : formic, acetic, pantotenic, folic, sitosteroli, vitamine (A, C, B2 si K), clorofila, saruri de Ca, Mg, Fe.

 Iata cateva proprietati ale acestei plante:

• regleaza fluiditatea sangelui, intrucat contine atat substante cu efect anticoagulant, cat si cu efect coagulant;
• combate diareea;
• se recomanda in stomatite - stari inflamatorii ale mucoasei cavitatii bucale, manifestate sub forma unor leziuni ale mucoasei, dureroase, ce impiedica masticatia si deglutitia;
• este un bun diuretic;
• poate usura procesul de urinare la barbati, mai ales daca prostata este inflamata;
• are actiune favorabila in guta;
• este recomandata celor ce sufera de orice fel de alergie, sub forma de ceai care trebuie baut pe o perioada mai indelungata;
• ceaiul de urzici combate matreata.

Fitoterapia recomanda intrebuintarea ei intr-o gama larga de afectiuni, de la cele ale rinichilor pana la bolile reumatice. Se poate folosi sub forma de ceai, tinctura, sau in mancaruri. Zeama in care se fierb, inainte de a fi gatite, se poate bea in loc de ceai, fiind bogata in vitamina C.

Sfat : adauga urzici crude in salate.

(sursa : aici )

Salata verde

Contine saruri minerale (de iod, magneziu, fosfor, cupru, arsenic si zinc), dar si multe vitamine (A, B, C, D si E). Toate acestea dau organismului rezistenta la infectii si virusuri.

Datorita continutului ridicat de clorofila, salata verde are rol antianemic.

Contine aminoacizi si mucilagii care au un rol important in normalizarea digestiei si a tranzitului intestinal, fiind un real ajutor, pentru persoanele care sufera de constipatie.

In salata verde se mai gasesc substante chimice cu rol de hormon, de aceea salata este un sedativ excelent.

Consumata seara, ajuta la destresarea organismului si imbunatateste somnul.

In trecut era folosita impreuna cu semintele necoapte de dovleac pentru tratarea diferitelor boli, ca de exemplu sifilisul sau cancerul.

Mod de folosire: in salate, combinata cu alte legume de sezon - ceapa verde, leurda, ridichi, mancaruri, ciorba.

Daca vrei sa slabesti, poti incepe masa cu o salata verde, are putine calorii si face mancarea mai satioasa.

Sfat : rupe salata cu mana, nu o taia. In felul acesta se i pastreaza mai bine proprietatile.

(sursa: aici )